Interviu pe recenziicartibune.ro

1. Ce ne spuneți despre dumneavoastră?

Sunt o persoană optimistă şi încerc să găsesc ceva pozitiv în tot ce mă înconjoară. Prietenii îmi spun, de multe ori, că sunt prea indulgentă. Poate că au dreptate, dar nu vreau să mă schimb. Cred cu tărie că fiecare dintre noi are calităţi şi defecte. Atâta timp cât ceilalţi mă acceptă aşa cum sunt, la fel fac şi eu.

2. În ce măsură copilăria v-a afectat la maturitate?

Cred că răspunsul la această întrebare este strâns legat de familia mea, de fratele meu, cu aproximativ opt ani mai mare decât mine. Este personajul central în toate amintirile mele din copilărie. M-a sfătuit, m-a certat şi m-a încurajat atunci când am avut nevoie. Încă o face. Diferenţa de vârstă dintre noi mi-a permis să mă aflu mereu în prezenţa unor persoane ce gândeau mai matur decât mine.

3. Cum ați ajuns  citiți?

Am iubit cărțile de mică. Fără internet sau alte gadgeturi care să-mi distragă atenția, am descoperit cât de fascinantă este lumea dintre copertele unei cărți. Mă pierdeam în acele povești,

Continuarea o poți citi pe site-ul RECENZIICARTIBUNE:RO. Mulțumesc Mela pentru oportunitatea de a vorbi deschis despre mine cu cititorii tăi!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s